Sărbătorile ne aduc împreună. Iar asta înseamnă că și distracția e tot împreună.

Prichindei și oameni mari din toate colțurile orașului, sunteți asteptați la Platinia!
În 5 aprilie, vom fi mai ocupați ca niște albinuțe cu pregătirile de Paște. Intrăm în atmosfera de sărbătoare cu ouă împaslite, vom  face ornamente pentru masa de paste,  vom croșeta coșulețe numai bune de umplut cu ouă și vom orna șorțuri cu motive de paște.

 

💜 La atelierul de împâslit ouă vom încondeia cele mai frumoase și originale ouă de Paște, o multitudine de culori minunate, numai bune de pus în coșulețul iepurașului

💛 La atelierul de ornament de paște vom crea cel mai frumos coșuleț de sărbătoare, numai bun de așezat pe masa plină de bunătăți.

❤️ La atelierul de croșetat vom croșeta cele mai pufoase coșulețe pentru a primi in ele cele mai delicioase ouă de la iepuraș

💚 La atelierul de textile vom împodobii cele mai originale șorțuri atât de nelipsite în bucătărie, vom aplica panglici,  buzunare, personaje din fetru și nu numai.

 

PROGRAM

17:00 – 20:00 Atelier de împâslit ouă – 3 ateliere de câte o oră
17:00 – 20:00 Atelier de ornament de paște – 2 ateliere de câte o oră jumate
17:00 – 19:00 Atelier de croșetat – 1 atelier de două ore
17:00 – 20:00 Atelier de textile  – 2 ateliere de câte o oră jumate

 

___________________________________________________________________
‼️ ÎNSCRIERI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE

 

Sunt disponibile câte 12 locuri per atelier.

Limitele minimă de vârstă pentru înscrierea la ateliere sunt:

  • 3 ani împliniți la data desfășurarii evenimentului, pentru copilașii care participă în echipă cu un părinte pentru atelierele de împâslit ouă și ornament de Paște
  • 5 ani împliniți la data desfășurarii evenimentului, pentru copilașii care participă individual la atelierele de împâslit ouă, ornament de Paște și atelier textile.
  • 6 ani împliniți pentru atelierul de croșetat.

Înscrierea se face individual de către părinte pentru copilul/copii săi/echipă părinte-copil, doar prin mesaj privat către pagina de Facebook a Platinia, în limita locurilor disponibile.

 

Persoanele interesate trebuie să transmită organizatorului următoarele informații:

  • Numele și ora de începere a atelierului la care se dorește înscrierea
  • Nume și prenume părintelui (dacă participă în echipă cu copilul/copii)
  • Numele și prenumele copilului, vârstă (ani împliniți la data desfășurării evenimentului)
  • Date de contact (e-mail și telefon)

Înscrierea este considerată validă doar în momentul în care persoana care și-a anunțat intenția de participare transmite organizatorului toate informațiile enumerate mai sus, iar organizatorul confirmă înscrierea prin mesaj privat.

Comentariile la postari (fie pe pagină, fie în eveniment) sau selectarea opțiunii „Particip” la eveniment nu sunt considerate înscrieri valide.

În cazul în care solicitările de înscriere la ateliere depășesc numărul de locuri disponibile, persoanele doritoare vor fi trecute pe liste de așteptare și vor fi contactate în ordinea în care și-au anunțat intenția de participare.

 

!! ATENȚIE

În data de 3 aprilie, toate persoanele înscrise vor fi contactate telefonic pentru confirmarea participării la ateliere. În cazul în care nu se obține o confirmare până în data de 4 aprilie, la ora 12:00 (la prânz), organizatorul își rezervă dreptul de a redistribui locul celor de pe lista de așteptare.

Acelor persoane care confirmă participarea la ateliere însă nu se prezintă, Organizatorul le va suspenda dreptul de a rezerva locuri la atelierele organizate de Platinia Shopping Center timp de o ediție.